Se părea că deși interesul pentru activitățile propuse de noi era de multe ori politicos, în cel mai bun caz, exista totuși o dorință ca vizitele noastre să continue. Cu alte cuvinte, se părea că orice activitate propusă de noi devenea doar un pretext pentru a fi împreună. Adică doar de a fi, așa cum îi vine fiecăruia, sincer și curios alături de ceilalți. 

Articol de Ovidiu-Bogdan Talpoș, facilitator Mind Your Mind

Am avut 6 luni în care, în fiecare miercuri și joi am făcut naveta Cluj-Aghireșu pentru a ține ateliere de dezvoltare emoțională cu elevi de clasele VII și VIII. Am scris proiectul din intenții nobile, de a umple goluri într-un sistem de învățământ, și am planificat activitățile astfel încât elevii să aibă parte de cât mai multe momente de introspecție și conștientizare: despre ei, despre viața lor interioară și despre relațiile dintre ei. 

Și apoi am început activitatea, ocazie cu care Natalia, Iulia și cu mine am aflat că elevilor li se fâlfâie de scopurile noastre nobile. E adevărat, ne așteptam la asta. Nu ne așteptam însă la intensitatea și gălăgia cu care erau în stare să ne ignore. 

Am învățat astfel să privim progresul nostru prin comunicări indirecte: faptul că ne întrebau uneori până când vom veni sau dacă o să continuăm și anul următor, faptul că uneori ne așteptau cu sala pregătită pentru activitate, faptul că uneori veneau în sala de activități din timpul pauzei în loc să o petreacă afară. Sigur, inițial am început să privim astfel doar pentru a ne proteja motivația de a duce acest proiect la bun sfârșit.

Treptat însă, această atenție ne-a permis să observăm o realitate care rula în fundal. Se părea că deși interesul pentru activitățile propuse de noi era de multe ori politicos, în cel mai bun caz, exista totuși o dorință ca vizitele noastre să continue. Cu alte cuvinte, se părea că orice activitate propusă de noi devenea doar un pretext pentru a fi împreună. Adică doar de a fi, așa cum îi vine fiecăruia, sincer și curios alături de ceilalți. 

Acest lucru s-a reflectat de fapt și în implicarea în activități. Activitățile în care era necesară colaborare și atenție spre un scop comun au atras cea mai multă implicare. Cercul de tobe africane a ținut toată clasa imersată în ritm. Prin jocul în care au trebuit să țină băbuța în mișcare – adică eu cu un batic tras pe după urechi – fără să se așeze au excelat în coordonare și comunicare non-verbală. La „prințesă-dragon-cavaler” – un fel de piatră-hârtie-foarfecă dar pe echipe și cu mișcări mai teatrale – au luat decizii de a se alinia la același gest în câteva secunde. 

Pe parcursul acestui proiect am înțeles despre ce este, de fapt, golul din sistemul de educație pe care are sens să-l umplem: este despre a fi împreună și despre a contribui împreună. Și asta nu scade cu nimic importanța materiilor formale, prin care se acumulează cunoștințe și se crează abilități. Acest „a fi împreună” nu se studiază citind, se trăiește printr-o anumită calitate a relației cu ceilalți. Și în acest sens adultul, autoritatea, poate oferi un model de interacțiune. Nu atât prin prestația ca și educator cât prin propria persoană și păstrarea unei atitudini coerente în amalgamul de emoții și distrageri oferite din plin de către clasă. 

Că nu e realist să fim mereu într-un calm interior, este adevărat. La fel de adevărat și că presiunea de a crea rezultate solicită multă atenție și energie din care rămâne puțină și pentru a fi om. E păcat însă să nu căutăm constant a fi oameni, împreună. Căci orice abilități și cunoștințe își au șansa de a fi benefice doar într-un astfel de consens. 

În plus, urmărind această căutare ne oferim șansa să creăm contextul potrivit sau să-l identificăm când ni se arată. Dacă nu la oră poate într-o excursie, poate într-o activitate aparte din săptămâna școala altfel, poate prin diverse colaborări. Și nu ca bonus, sau ca ceva extra ori de umplutură ci ca o parte integrată, să-i spunem un liant, pentru toate abilitățile și informațiile învățate la clasă. Căci o lume frumoasă este cea în care sistemul de educație educă oameni, nu doar executanți ori forță de muncă.