Blog

 

„Ce bine se simte să mai ai și ocazii în care primești, nu doar trebuie să oferi!”, ne-a spus una dintre profesoarele cu care ne-am întâlnit în proiectul Mind Your Mind.

Articol de Paula Nuțaș, facilitator Mind Your Mind

 

E ora 8 dimineața, clasa începe să se umple. Unii elevi aleargă gălăgioși de la o bancă la alta, alții abia se trezesc, câțiva sunt deja tensionați și se refugiază în ecranul telefonului. Profesorul intră în sală cu gândurile încă prinse între ce are de predat, ce nu a apucat să pregătească și mesajele primite de la părinți sau colegi.

În următoarele ore, trebuie să fie atent la lecție, să răspundă la întrebări, să gestioneze conflicte mici sau mai mari, să observe cine e atent și cine nu, să încurajeze, să corecteze, să mențină un echilibru. Din exterior, pare o muncă „obișnuită” – de zi cu zi. În realitate, este o acumulare constantă de decizii, emoții și responsabilitate.

Toate acestea se repetă zi de zi. 

Întrebarea relevantă e: cum îți păstrezi starea de bine într-un astfel de ritm?

 

 
 
 
 
Ce poți face dacă ești profesor?

Nu există o rețetă simplă sau soluții rapide, însă unele lucruri mici pot face diferența când sunt repetate constant.

  • Alege-ți pauza ta – în fiecare zi, alege o pauză dintre ore în care să nu te ocupi de sarcini sau discuții; ieși la o plimbare în curte, retrage-te într-o sală liniștită sau bea o cafea cu un coleg.
  • Coalizează cu colegii – un grup sau un context dedicat sprijinului reciproc și schimbului de resurse te poate ajuta să te simți înțeles și susținut.
  • Redu urgențele și împarte responsabilitatea – nu toate situațiile trebuie rezolvate pe loc și nu toate îți aparțin în totalitate; amână o decizie sau implică un alt coleg în rezolvarea unei situații.
  • Pune limite după program – fie că îți oprești notificările de la lucru sau refuzi să răspunzi telefoanelor despre școală, dă-ți voie să ai un timp în care presiunea să se reducă.

 

Ce putem face noi?

Starea de bine a profesorilor nu ține doar de ei, ci e influențată de întregul sistem din jur: colegi, părinți, comunitate.

– CA PĂRINȚI
Să ne amintim că profesorul nu este responsabil doar de rezultate și nu poate controla comportamentul copilului. El are sarcina dificilă de a conține mediul emoțional al clasei, în fiecare zi. Uneori, un mesaj de înțelegere, mulțumire sau apreciere îi poate da energia de a duce ziua următoare.

 

– CA ȘI COLEGI

Să creăm contexte în care putem vorbi deschis, fără teamă de judecată și, mai ales, fără competiție. Atmosfera din școală o creăm împreună, iar sprijinul între profesori este una dintre cele mai importante resurse.

 

– CA ORGANIZAȚII ȘI COMUNITATE

Să recunoaștem că performanța nu poate exista pe termen lung fără susținere umană, relațională. Să oferim spații în care profesorii pot primi, nu doar oferi: întâlniri de reflecție, contexte de reconectare și detensionare, momente de răsfăț și relaxare.

 

Poate că nu putem schimba peste noapte sistemul educațional, dar putem începe, puțin câte puțin, să ne uităm la profesor nu doar ca la cel care trebuie să ofere, ci ca la o persoană care are nevoie de susținere constantă.

 

 „Ce bine se simte să mai ai și ocazii în care primești, nu doar trebuie să oferi!”, ne-a spus una dintre profesoarele cu care ne-am întâlnit în proiectul Mind Your Mind.

 

În proiectul Mind Your Mind, am încercat să creăm astfel de spații pentru profesori. Nu ne-am propus să le oferim metode noi, ci timp pentru reflecție, conversații și pentru a se întâlni unii cu alții altfel decât în grabă.

 

Pentru că, atunci când profesorii au mai multă claritate, mai mult sprijin și mai mult spațiu pentru ei, acest lucru ajunge în clasă, în relațiile cu elevii și, în timp, în felul în care acești copii cresc.

 

Starea de bine a profesorilor nu este un detaliu, ci parte din fundația unei educații sănătoase.

Dacă vă inspiră, ne-am bucura să folosiți povestea noastră la ore, la ateliere sau în discuții cu elevii sau copiii voștri. Dar și mai mult ne-am bucura ca povestea noastră să vă inspire să vă amintiți de propriile povești și să le împărtășiți cu tinerii cu care lucrați sau pe care îi aveți prin preajmă. Suntem siguri că ați fi plăcut surprinși de deschiderea și dialogul care se poate crea. 

 

Articol și poveste de Natalia Graur, facilitator Mind Your Mind

 

PLAN ACTIVITATE:

🔗 POVESTEA LUI MARIN ȘI A URSULUI FURIOS

 

CITEȘTE DE CE ȘI CUM POȚI FOLOSI POVESTEA:

 

Ați întrebat vreodată adolescenți de 12-16 ani cum se simt? Ce cuvinte credeți că ar folosi? Dar dacă te-aș întreba pe tine, cel sau cea care citește articolul cum se simte, cum ai răspunde? 

Probabil nu vă e de mirare că răspunsurile pe care le primim de obicei de la elevii din clasele a șaptea și a opta cu care lucrăm la Aghireșu Sat și Aghireșu Fabrici sunt „bine”, „ok”, foarte rar și câte un „obosit”, „somnoros” sau „nașpa”. La întrebarea cum te-ai simțit pe parcursul atelierului primim „super”, „bine”, „interesant”. Măgulitor, dar nu e despre emoții. Răspunsurile seamănă cu cele din toate școlile de fapt și chiar cu cele ale adulțior.

Așa că ne-am propus să ÎI SPRIJIM În A-ȘI crește vocabularul emoțional și capacitatea de introspecție și conștientizare de sine.

Cum anume? Prin intermediul poveștilor. 

Am ales această metodă din mai multe motive: nu îi expunem și vulnerabilizăm întrebându-i de experiențe personale, dar nici nu îi încărcăm cu prea multă teorie, căci am observat că nu-i încântă. Așa că am folosit o poveste adevărată, una pe care am auzit-o în Bunești, județul Sibiu, un sat prin care trece Via Transilvanica, când ne-am oprit la o poartă să luăm apă și să schimbăm o vorbă cu sătenii.

Iar această poveste ne-a dat multe oportunități de a deschide conversații cu elevii, chiar mai multe decât ne-am planificat. Am povestit cu ei despre plimbări și drumeții, ne-au întrebat de Via Transilvanica și au fost curioși de traseu, ne-au povestit de drumețiile lor – cum merg prin satele vecine să se întâlnească cu prieteni sau cu fete de care le place. Și fetele mai merg prin alte sate, dar se consideră un semn de cavalerie ca anume băiatul să fie cel care merge în satul fetei. 

Cum povestea noastră e despre o luptă a unui tânăr cioban cu ursul, am vorbit cu ei și despre pericolele cu care s-au întâlnit. Prin zona lor nu prea sunt urși, în schimb s-au întâlnit cu câini, iar unii s-au simțit în pericol din cauza altor oameni. Povestind despre pericole, am putut să aducem discuția despre emoții fără ca ei să observe că „acum învățăm”. I-am întrebat despre cum se simte frica în corp și cum reacționează și am primit niște răspunsuri foarte precise: stomacul care se strânge sau gol în stomac, slăbiciune în brațe, vedere neclară, energie în picioare. Când i-am întrebat cum au reacționat, am văzut și fugă, și luptă, și îngheț: unii au fugit, alții s-au prefăcut că aruncă cu pietre spre câini ca să-i sperie, iar un băiat și-a amintit cum nu a putut să facă nimic câteva momente, până l-a tras un prieten de braț să fugă. După frică am putut vorbi și despre curaj, adică capacitatea de a acționa în ciuda fricii.

Am ajuns și la furie, o emoție pe care tinerii o simt din plin, știți puseele din pubertate și adolescență, dar pe care nu prea reușesc să o exprime fără să (se) rănească. De obicei, sunt pedepsiți pentru furie, fie de adulți, fie de prietenii care răspund agresiv sau se supără. Din păcate, tinerii nu prea au un cadru în care să înțeleagă diferența dintre emoție și comportament, să înțeleagă cum ar putea să reacționeze diferit și, mai ales, să experimenteze asta. Povestea noastră ne-a permis să avem o discuție despre asta și să-i ajutăm să înțeleagă că deși nu-i ușor, pot învăța să-și redirecționeze furia. Le-am povestit despre rolul funcțional al furiei și despre cel al dezgustului, despre cum emoțiile nu sunt „bune” sau „rele” și ne ajută să supraviețuim.

Discutând despre tristețe, am reușit să o normalizăm un pic. Ne-au împărtășit chiar și niște situații în care s-au simțit triști, deși am văzut că asta e emoția pe care le e cel mai dificil să spună că o simt. Îi înțelegem, e vulnerabil s-o recunoști în fața colegilor la vârsta în care au nevoie să-și testeze puterile, forța, să fie cool. 

Am încheiat povestea și atelierul cu a discuta despre motive de bucurie. De fapt, am tot încercat să cultivăm bucuria pe parcursul programului: i-am întrebat despre oameni, situații, lucruri specifice care le aduc bucurie. Le-am dat și o provocare: să observe pe parcursul săptămânii când se simt bucuroși și să noteze în fiecare seara câte cel puțin două astfel de momente de pe parcursul zilei. 

 

Ne-au fost de folos povestea și discuția despre emoții și ca ancoră la care să reveniM cu ei în timpul reflecției de la finalul atelierelor ce au urmat.

Din când în când mai menționam despre ce înseamnă mai exact că s-au simțit „super” sau „interesant”, unde în corp au simțit emoția, ce alte emoții au mai trăit pe parcursul zilei. 

Dacă vă inspiră, ne-am bucura să folosiți povestea noastră la ore, la ateliere sau în discuții cu elevii sau copiii voștri. Dar și mai mult ne-am bucura ca povestea noastră să vă inspire să vă amintiți de propriile povești și să le împărtășiți cu tinerii cu care lucrați sau pe care îi aveți prin preajmă. Suntem siguri că ați fi plăcut surprinși de deschiderea și dialogul care se poate crea. 

 

Descarcă mai jos povestea cu câteva indicații utile pentru a o folosi la clasă sau în activități cu adolescenți:

🔗 POVESTEA LUI MARIN ȘI A URSULUI FURIOS

 

Se părea că deși interesul pentru activitățile propuse de noi era de multe ori politicos, în cel mai bun caz, exista totuși o dorință ca vizitele noastre să continue. Cu alte cuvinte, se părea că orice activitate propusă de noi devenea doar un pretext pentru a fi împreună. Adică doar de a fi, așa cum îi vine fiecăruia, sincer și curios alături de ceilalți. 

 

Articol de Ovidiu-Bogdan Talpoș, facilitator Mind Your Mind

 

 

Am avut 6 luni în care, în fiecare miercuri și joi am făcut naveta Cluj-Aghireșu pentru a ține ateliere de dezvoltare emoțională cu elevi de clasele VII și VIII. Am scris proiectul din intenții nobile, de a umple goluri într-un sistem de învățământ, și am planificat activitățile astfel încât elevii să aibă parte de cât mai multe momente de introspecție și conștientizare: despre ei, despre viața lor interioară și despre relațiile dintre ei. 

 

Și apoi am început activitatea, ocazie cu care Natalia, Iulia și cu mine am aflat că elevilor li se fâlfâie de scopurile noastre nobile. E adevărat, ne așteptam la asta. Nu ne așteptam însă la intensitatea și gălăgia cu care erau în stare să ne ignore. 

 

Am învățat astfel să privim progresul nostru prin comunicări indirecte: faptul că ne întrebau uneori până când vom veni sau dacă o să continuăm și anul următor, faptul că uneori ne așteptau cu sala pregătită pentru activitate, faptul că uneori veneau în sala de activități din timpul pauzei în loc să o petreacă afară. Sigur, inițial am început să privim astfel doar pentru a ne proteja motivația de a duce acest proiect la bun sfârșit.

 

Treptat însă, această atenție ne-a permis să observăm o realitate care rula în fundal. Se părea că deși interesul pentru activitățile propuse de noi era de multe ori politicos, în cel mai bun caz, exista totuși o dorință ca vizitele noastre să continue. Cu alte cuvinte, se părea că orice activitate propusă de noi devenea doar un pretext pentru a fi împreună. Adică doar de a fi, așa cum îi vine fiecăruia, sincer și curios alături de ceilalți. 

 

Acest lucru s-a reflectat de fapt și în implicarea în activități. Activitățile în care era necesară colaborare și atenție spre un scop comun au atras cea mai multă implicare. Cercul de tobe africane a ținut toată clasa imersată în ritm. Prin jocul în care au trebuit să țină băbuța în mișcare – adică eu cu un batic tras pe după urechi – fără să se așeze au excelat în coordonare și comunicare non-verbală. La „prințesă-dragon-cavaler” – un fel de piatră-hârtie-foarfecă dar pe echipe și cu mișcări mai teatrale – au luat decizii de a se alinia la același gest în câteva secunde. 

 

Pe parcursul acestui proiect am înțeles despre ce este, de fapt, golul din sistemul de educație pe care are sens să-l umplem: este despre a fi împreună și despre a contribui împreună. Și asta nu scade cu nimic importanța materiilor formale, prin care se acumulează cunoștințe și se crează abilități. Acest „a fi împreună” nu se studiază citind, se trăiește printr-o anumită calitate a relației cu ceilalți. Și în acest sens adultul, autoritatea, poate oferi un model de interacțiune. Nu atât prin prestația ca și educator cât prin propria persoană și păstrarea unei atitudini coerente în amalgamul de emoții și distrageri oferite din plin de către clasă. 

 

Că nu e realist să fim mereu într-un calm interior, este adevărat. La fel de adevărat și că presiunea de a crea rezultate solicită multă atenție și energie din care rămâne puțină și pentru a fi om. E păcat însă să nu căutăm constant a fi oameni, împreună. Căci orice abilități și cunoștințe își au șansa de a fi benefice doar într-un astfel de consens. 

 

În plus, urmărind această căutare ne oferim șansa să creăm contextul potrivit sau să-l identificăm când ni se arată. Dacă nu la oră poate într-o excursie, poate într-o activitate aparte din săptămâna școala altfel, poate prin diverse colaborări. Și nu ca bonus, sau ca ceva extra ori de umplutură ci ca o parte integrată, să-i spunem un liant, pentru toate abilitățile și informațiile învățate la clasă. Căci o lume frumoasă este cea în care sistemul de educație educă oameni, nu doar executanți ori forță de muncă.

 

De ce să ne batem capul cu o strategie?

 

În ONG-urile mici sau la început de drum, unde resursele sunt puține, dar inima e mare, planificarea strategică poate părea un lux. Dar ea e, de fapt, o busolă care te ajută să nu te rătăcești printre idei bune, nevoi urgente și voluntari entuziasmați. Cu o strategie clară, știi unde vrei să ajungi și cum să folosești cât mai bine ce ai.

Ideile mărețe și idealurile sunt întotdeauna în mintea celor care pun pasiune în ceea ce fac. Dar pentru a ajunge la ele trebuie urcată scara impactului pas cu pas. La asta mai ajută planificarea, să spargi activitățile în pași mai mici și fezabili.

 

DE CE SĂ ORGANIZEZI UN RETREAT DEDICAT PLANIFICĂRII STRATEGICE?

  • Focus – dacă ești la birou fie îți sună telefonul, fie trebuie să ieși la prânz sau intervine ceva neprevăzut. Când stai concentrat în sesiuni de câte două ore o zi întreagă, cu siguranță rezultatele la orice urmărești sunt mai bune.
  • Formarea/închegarea echipei – Faptul că petreci timp împreună de la micul-desjun până la un foc de tabără seara, face ca relaționarea și coeziunea să devină o experiență vie și implicit cu impact asupra direcției și asupra activităților organizației ca un organism.
  • Creativitate – îmbinarea activităților de lucru cu jocuri și recreație activă duc la sporirea creativității, decisivă oricărui proces care implică brainstorming și găsire soluții.

 

Descarcă mini-ghidul prietenos pentru ONG-uri mici sau la început de drum în care vei afla care este structura unei planificări strategice și câteva tips & tricks pentru realizarea ei.

 

Mini-ghid planificare strategică

 

 

 

 

 

 

Anul acesta a început pentru noi cu proiectul care cu siguranță marchează un nou început pentru Mindtools.
“𝗖𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗲𝗺 𝗰𝗮 𝘀𝗮̆ 𝗶̂𝗶 𝗰𝗿𝗲𝘀̦𝘁𝗲𝗺” se numește proiectul nostru de planificare strategică.
Când am pus acest titlu proiectului cu care am aplicat la 𝐩𝐫𝐨𝐠𝐫𝐚𝐦𝐮𝐥 Î𝐧 𝐒𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐁𝐢𝐧𝐞 nici nu știam ce ne așteaptă. 🙃
În două luni am crescut mai ceva ca Făt-Frumos, din 3 ne-am făcut 8, dar mai ales, pe lângă numere, am crescut în claritate și încredere.
Îi mulțumim Corinei Pintea pentru îndrumarea ei plină de voie bună în acest proces de planificare strategică, unul ce avea atât de multe necunoscute pentru noi. Împreună cu ea parcă s-a creat de la sine și suntem tare recunoscători pentru tot ceea ce ne-a adus.
🌳 Sugestia celor de la În Stare de Bine de a organiza un retreat pentru realizarea planificării noastre strategice ne-a venit mănușă.
Am petrecut împreună un weekend la munte care ne-a oferit cadrul și contextul perfect să ne conectăm, să ne aliniem înțelegerea legată de nevoile tinerilor și a sistemului de educație și cu mai multă încredere să ne creionăm viziunea lumii pe care ne-o dorim pentru noile generații și rolul nostru în construirea ei.
Ghidați de cele 5 valori- armonie, responsabilitate, creativitate, simplitate, comunitate, și în direcții strategice bine definite, am început deja să ne planificăm și acțiunile pe următorii 3 ani.

Așteptăm cu drag să “dăm din casă” mai multe despre ideile și proiectele noastre, în viziunea noastră vitale pentru lumea în care suntem acum și pentru cea pe care ne dorim să o construim pentru EI. Vă invităm să citiți despre ele pe pagina de

PROIECTE

.

Stați aproape, va urma. 😉

Acest articol este realizat în cadrul proiectului “Creștem ca să îi creștem”, derulat de Asociația pentru Tineret Mind Tools și finanțat prin programul În Stare de Bine, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

 

 

Read more >